22

am sa decupez cearsaful si-am sa scriu cate o data pe fiecare bucata. un plic si o adresa, s-ajunga la cei care, in cate o noapte, au peticit/rupt cate ceva din mine. toate gurile astea fara-ntelesul limbii rotite-n ureche,

gaturi sucite care miros a "poate si maine..." . nu! cu ce rost?

niciodata.

batman-batman

cand lucrurile sunt atat de clare si solutiile ti se-arunca in brate,

cand ai putea sa apesi pe refresh de cate ori vrei,
fara teama de a strica ceva,

cand ai putea sa te bucuri de tinerete-si-de-tot-ce-inseamna-ea,

cand ai putea sa tai, sa stergi, sa rupi foi,

sa arunci totul pe geam sau intr-un geamantan,

sa pleci,

sa revii cand vrei, fara usi neincuiate/trantite... 

TU NU EU NU. NU, NU, eu...

complic si tulbur pentru a dezlega si limpezi

ma prinde dimineata umbland pe langa paturi, 

impaturind lenjerii transpirate
si haine sfasiate in graba

respir din somnul altora, stingand pe rand 
stele, becuri, monitoare. 

e cam devreme sa ma trezesc si prea tarziu sa adorm,
nu?

si rad cu ciocolata pe dinti, 

crosetez la vietile necunoscutilor. cu ochiuri lipsa,
colorat si hollywoodian.

oamenii astia au cozi si gheare (!),

noroc ca nu mai e loc pe mine pentru cicatrici, 

asa ca-i trag de buze si ii fac fericiti
(cu forta/fara sa stie/fara sa stiu)

din pat, cu un photoshop-al-ochilor-inchisi.

cum vreau, ignorand. ignorand in general.

imbatranesc mai repede decat prietenele mele, 

am cearcane sub fondul de ten,

nu pot sa beau si ma dor picioarele a doua zi.

in plus, tot maldarul asta de viata 

e prea bun-frumos-si-destept ca sa fie adevarat.

de fiecare data. cu sau fara vanatai.

asa ca 

probabil imi voi lua o pisica

si voi duce gunoiul de doua ori pe zi.

resetand totul la fiecare 6 ore.

neraspunzand la telefon.

uitandu-l pe o tejghea.

schimbandu-mi adresa de 4-5 ori in viata.

poate si numele, 
daca e atat de usor ca-n filme.  
...

opreste-te tu din zbor

atunci cand stii ca te vei izbi de stanci

eu nu

la nuit du chasseur

pun dusul pe mine si rememorez...

ca un tren in plina viteza 
care te zboara de pe sine in mii de parti
ca o intoarcere pe dos
ca o zgarietura adanca pe spate
ca un tipat in perna
ca un vis repetat obsedant

mai bun ca libertatea si ca viata insasi.

31

de zile de cand deschid ochii numai dupa ce-mi spui buna dimineata. ii strang cu putere, te-anunt ca m-am trezit si astept. cafeaua, albul nou al peretilor si frigul care mi se-aseaza pe nas, sunetul papucilor si momentul in care te-asezi pe marginea patului. ma scoti din pijamale si ies din casa la ore la care oboseala e-n bocanci, in priviri, bagaje si dulciuri mancate pe jumatate. merg. nu-mi permit nici jumatate de parfum din vitrinele din centru, nici palarii cu boruri late, dar asta nu ma impiedica sa zambesc cu urechile inghetate si sa ma plimb pe stradute pe care nu am calcat niciodata. cu ochii in sus, la caramizile care sigur vor cadea la un moment dat. se darama multe aici, fara sa se construiasca altceva in loc. sar din zi in zi ca pe niste pietre alunecoase in mijlocul unei balti. liniste fara definitii si scheme cu pasi de urmat. ma-ntorc in fiecare seara si descui usa in spatele careia lumina e aprinsa. de ceva vreme. si nu conteaza pana cand.

te strang coastele respiri fierbinte imi arzi coltul gurii si te-nvat ca vrei s-o spui o simt cu lobul urechii prin par si pe spate incerc sa m-agat de ceva in intunericul asta care-mi da voie numai s-aud si sa-mi doresc sa o spui sa nu cred sa nu mai doara fiecare dezlipire de tine undeva deasupra patului e abur transpira peretii odata cu noi

sus

fe-ri-ci-re. gol in stomac. muzica. bagaj. tren. oras nou (seamana cu al meu prin pozitionarea garii). soare. cafea. culme/sarma. prieten. ?. 2 ore (au trecut ca batand din palme). personal. durere de obraji (zambet). frunze rosii in gard. cafea. par in vant si-n gura. zambet. verde in ochi. palpitatii. noroc/fata. curbe. oameni buni. gol in stomac. punte/puntie (puntea veche nu se strica). doua varfuri. "nu pot sa ajung acolo". drum de 3 ore. "nu mai pot", "nu mai vreau", NU. oboseala in piept. respiratie. VREAU. greata. TREBUIE. dureri musculare. POT. apa rece (microorganisme). vant. AM AJUNS. iarba rece. cort. mancare. somn si zambet. ?. 3:40. ?. urs? URS!!!. teama, siguranta, zambet. foc. liniste. buze lipite. vant. cerb. rasarit. umar. bagaj. ???. !. :) personal. intarziere. acasa...

as fi ramas cu norii la picioare pentru totdeauna!

de morți și răniți

sunt zile în care simți că totul în jurul tau te împinge, te trage, zgârie și împunge și parcă nu mai ai loc în propria piele, nu poți să respiri și să gândești în sunete de ambulanțe, alarme și claxoane, iar pumnii te dor de la f*tut pereți și tot ce nu se sparge. patul te înțeapă, ochii nu te mai ajută la citit, muzica te enervează și țigările se sting la jumătate. să plângi nu poți, sa râzi e mult... și-ai bate palma pe orice pentru un stop general. un stop de câteva secunde, timp în care să urli cât te țin plămânii, să ieși pe geam, să urci pe bloc și să urli cu ura și scârba adunate-n tine de-a lungul timpului. 

dar nu e film și nici roman, te speli pe față, închizi telefonul și-astepți să nu te mai împingă, să nu te mai tragă, să nu te mai zgârie.

1102

Poate că femeia melancolică reușește, într-un suflet de copil, să dezvolte o putere de înțelegere de "om mare", îmbinând copilăria și maturitatea într-un singur puzzle complicat. Ea balansează continuu talerele vârstei sale, își ridică brațele către soare și caută vântul cu ochii închiși. După anotimpuri, genuri muzicale, culori și cuvinte, ea e când femeie, când copil, nici femeie, nici copil... Și bandajul subțire al melancoliei acoperă nu o amărăciune, ci o inimă transparentă, inimă prin care o alta poate vedea ca printr-o pereche de ochelari fermecați. Altă lume, alte anotimpuri, alte culori și cuvinte...

おやすみなさい。

O sete de oameni nemaisimțită de mult timp, o căutare aproape disperată, cu ochii înfometați și umezi de zâmbet, clipind des, sărind dintr-un colț al curții în celălalt cu o viteză nebună. Zburând printre copaci, atingând cu vârful degetelor hainele și părul oamenilor, smulgând jumătăți de propoziții cu tot cu parfum, sorbind câte o gură din fiecare pahar, simțind cu tălpile fiecare acoperiș, fiecare picatură de ploaie, fiecare clapă și sunet venite dinspre o trupă de jazz. O dorință copilărească de-a îmbrățișa orașul, cu toți oamenii și trotuarele lui, cu amestecul lui sufocant de bine, frumos, rău și urât. De departe, de aici, iubesc oamenii prinși în contrastul ăsta violent, dar fără să-i decojesc de povestea de dincolo de chip. E mai bine. Nu comod, nu superficial, ci mai bine.

O sete de viață amagită în fiecare zi cu ”trebuie”, ”nu pot” și ”nu mai am timp”. Și-așa m-am uitat (a câta oară?) pe mine și m-am aruncat cu bună știință în malaxorul zilelor care seamană mult prea trist între ele. Dar nu mi-am uitat rădăcinile care sunt mai adânci decât mi se citește pe chip, în mers, oftat, zâmbet, ”mulțumesc” și ”te rog”. Mai puțin puternice, sunt încă lungi și ajung acolo unde ochii nu au cum. Și cuprind cu ele lucruri mărunte, lucrurile din care-mi trag lacrimile, zvâcnirile de emoție, viața cu totul și învelișul sufletului de copil. Copil, da, căci încă am aceeași temperatură mai ridicată, același puls mai viu, aceeași iritabilitate pronunțată, aceeași rapidă oboseală. 

1217

alergam prin pat, eu si visele mele obsesiv-obsedant-re-visate, inotam prin aer cu fruntile ude si-mpletim legaturi nevazute pentru ceea ce-a fost, ceea ce este... punem lacate grele pe bucati din trecut si resuscitam continuu momente... prefacem cu ochii inchisi cuvinte-n macazuri, iar ele schimba drumul de la mine la mine... si-asa caram impreuna patul asta prin lume, pe umeri zdrobiti, muscand din buze. noapte de noapte. ne dezveleste vantul, innoada cearsafuri, ne umple plamanii cu gheata, te-aduce si te ia de la mine. pe fata durerea si zambetul se confunda adesea...

bataile inimii nu-s cauzate de frica,

in vis viata mea e "data mai tare"...

Prietenul meu, anananasul

Cu baticul pe cap, în piaţa în care miroase a carton ars, m-am plimbat şi-am atins cu ochii tot ce-i proaspăt întins pe tarabă, zâmbind garoafelor roz pe care până mai ieri le uram cu toată fiinţa. Nu mă mai uit la feţele oamenilor, ca acasă. Rar se întâmplă să văd cunoscuţi aici. Sunt zile în care nici nu-mi doresc. Vreau doar legume bune în supă (căci da, acum se gătesc lucruri serioase!),  mere şi câteva legături de pătrunjel. Poate şi ceapă. Verde şi roşie, neaparat. Am colindat, am umplut plasele şi-apoi ... am văzut ananas. Anananasul!

La cinci ani am vrut un anananas. Nu ştiam prea bine când să mă opresc din pronunţat. Am cerut insistent şi-am avut ceea ce vedeam doar pe etichetele conservelor. Întreg, cu coajă cu tot, cu moţul din frunze, fără suc cu gust de metal băut direct din cutie. A fost prietenul meu bun timp de două zile. Ne-am jucat, l-am îmbrăcat în batiste şi-am mâncat cu el pe masă. L-am prezentat şi copiilor de pe poiană. Era anananasul luat din Obor de mamaie, de la "tanti cu obraji graşi". Nu-mi amintesc cum l-am dus la tăiere, ştiu că s-a întors feliat pe farfurie. Dezamagire profundă. Nu era dulce ca cel din conservă, îl tăiase mamaie degeaba, iar din coji rodeau deja porcii. În plus, era într-un fel ca ..varza. Am plâns şi-am jelit anananasul alte două zile. Nici n-am mai vrut altul.

Aici, acum, în piaţă, ananasul nu se compară cu bietul meu prieten din copilărie, e mic şi nu foarte scump.  Comun şi ... îi cam lipseşte un NA.

marcat

"Traiesti viata din plin.",

"Cei din jurul tau te considera amuzant.",

"Vointa te caracterizeaza.",

"Esti o fire risipitoare.",

"Iti place sa iti bati joc de ceilalti.",

"Vibrezi usor la ceea ce se intampla in jurul tau." ...

Variante de raspuns? Nu se mai masoara nimic in milimetri, in pagini sau batai de inima, se masoara totul in bani, in mbps si x-uri care marcheaza raspunsuri, x-uri care te aduna, te scad si te transforma in procente, mai apoi in randuri in carti, si ...in fine, in bani. Consumator, respondent, utilizator... Orice, numai OM nu. Si "meritul" e al tau.

Imi trec un sac de prostii prin fata ochilor si pe sub oasele capului. Da, da, prefer sa le spun prostii de teama de a descoperi alte...! La fiecare pas, la fiecare baga-cartela-scoate-cartela, la fiecare atentie-se-inchid-usile, la fiecare clipit. Le simt ca pe "viermisorii de curent" pe care-i vedeam pe cer inainte sa-mi pun ochelari. Si cand obosesc de greutatea sacului incerc sa inchid ochii si sa respir asa cum fac aia in filme, la terapie.

Apoi sunt noptile si cele 3 ore fixe la care deschid ochii automat si ii pun pe ceas, indiferent de vise si ceaiuri. Unii spun ca e stres. Eu le numesc prostii si le adaug in sac. Apoi adorm. Adorm pentru ca trebuie sa ma trezesc si nu ca sa ma odihnesc. Asta nu mai e normal. Iar normalul ma linistea. Nebuna?

Apoi e oboseala generala, cea care nu tine de astenii, de timp si de aportul de vitamine. Am obosit sa spal vasele cu gura inchisa, atat de strans-inchisa(ai/as putea zice de om rau) ca uneori mi se lipesc buzele astea uscate de-atata vant de pseudo-prima-vara. Am obosit sa fiu obosita.

Trece viata pe langa mine, o simt curgand printre degete ca nisipul de acum doua veri. Mi-e frica sa deschid carti ca nu cumva sa-mi schimb timpul si sufletul unor alte pamanturi, altor vieti si "supravietuiri". Fricoasa. Intotdeauna.

quiet letters

"Fetele urate sunt frumoase si te iubesc cu sinceritate..."

Pe minus

Imi place cand metroul e gol, e usor, parca zboara prin tunel. E semn ca-i tarziu si rotile stiu dorinta de-a ajunge rapid intr-o casa si din cand in cand Acasa (desi e-acelasi loc, acelasi etaj 8, aceleasi doua lifturi, acelasi bloc).

Asa am spus, nu mai stiu cand, poate pe jumatate, dar sigur cu capul pe umarul tau...

Sunt foarte multi oameni in orasul asta si ...atat de singuri, totusi, cu atatea mijloace de transport care te pot aduce acasa ori in bratele unui prieten.

De-atatea zile mi-am acoperit gura, ochii si urechile cu acelasi "alo", cu-aceiasi pereti, cu-acelasi "ai grija de tine" si am amortit. Mi-am dezobisnuit picioarele de mers, dar inima alearga si se zbate in cutia asta de chibrituri, garsoniera sau corp... Poate de-aia visez marea si drumul cu un sac mic in spinare, poate de-aia... 

Oare ce simte un detinut cand se trezeste in camp fara sfarsit dupa ce si-a petrecut un sfert de viata-ntr-o cutie? Nu-i gol in stomac, ameteala si frica? Eu am petrecut un sfert de orice si mi-e frica sa ies. E ger si noapte la orice ora din zi...

Reci si umede, atatea suflete de oameni, atatia caini care strang cu putere din pleoape - de frica de oameni, de frig...

ω

ca şi cum s-ar răsuci patul şi te-ar străpunge cu arcurile-n ochi, ca şi cum te-ai împiedica de sticle albe de vodka sparte cu pietre şi lacrimi şi fire de păr rupte, şi podul palmei  şi obrazul, şi buzele ar avea în sfârşit sânge şi cioburi. ca şi cum te-ai împinge-n pământ cu ură de corp, lume şi viaţă, nu ca ceilalţi care planează cu teamă. tu n-ai avea timp de calcule care implică viteză, masă şi newtoni. vomiţi cuvintele pe care nu şi le-au mai înghiţit. adevărul se scuipă, nu se înghite. se trag fermoare deasupra pieptului şi feţei tale, acum poţi, îţi intorci o mână pe dos, s-o strângă puternic până ce n-ar mai zvâcni între degete. alunecă, se zbate, se scurge şi urlă. rezistă şi strânge. mori. mori, oprindu-ţi inima lor.